Gheorghe BENGA
Medic
Membru titular − 2015
Membru corespondent − 2001
Născut ȋn 26 ianuarie 1944 (Timișoara), urmează Liceul „Emil Racoviță” din Cluj (1950−1961), absolvind ca șef de promoție), apoi (1961−1967) Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Medicină și Farma− cie Cluj (I.M.F.), devenit Universitatea de Medicină și Farmacie (U.M.F.) „Iuliu Hațieganu” din Cluj−Napoca. A fost intern preclinic, doctorand cu frecvență, asistent, șef de lucrări (la Catedra de Biochimie). Devine doctor ȋn medicină (1973, Teza „Studiul metabolismului energetic pe ficat uman”, conducător profesor Ioan Manta). Preia (1978) conducerea noii Discipline de Biologie Celulară, devenită ulterior Biologie Celu− lară și Moleculară (B.C.M.), fiind șef de lucrări, conferențiar, profesor. Urmează (1968−1973) Facultatea de Chimie a Universității „Babeș−Bolyai”, obținȃnd licența (1972), apoi specializarea în chimia suprafețelor și macromoleculară (1973). Este medic specialist (laborator clinic), medic primar (genetică medicală). A fondat (1978) Centrul de Genetică Umană la Spitalul Județean Cluj. Specializări în Marea Britanie, Belgia, Olanda, Franța, Japonia, S.U.A. A fost: profesor asociat la Catedra de B.C.M. a Universității de Vest „Va− sile Goldiș” Arad (2010−2020); „Visiting Professor” (2−3 luni) la universități din Anglia (Sheffield, Londra), S.U.A. (Urbana−Champaign), Japonia: 7 luni (Mitake, Gifu), 6 luni (Osaka). Este „Honorary Professor” la University of Sydney, Australia. A prezentat „conferențe invitate” la peste 100 universități, institute, zeci de manifestări științifice din lume. A publicat peste 25 de cărți și 350 articole ȋn edituri sau reviste ști− ințifice internaționale. Are peste 2300 citări, h−index 25 (Clarivate Analytics), peste 3780 citări, h−index 32 (Google Scholar). Are contribuții prioritare în: caracterizarea membranelor subcelulare hepatice, a interacțiunilor moleculare și a mecanismelor transportului apei prin biomembrane cu aplicații medicale (epilepsie, distrofii musculare) etc. Contribuția originală cea mai de seamă: descoperirea primei proteine canal pentru apă (denumită ulterior „aquaporina 1”) în membrana hematiei umane în 1985, fiind omis pe nedrept de la Premiul Nobel pentru chimie (2003). A introdus termenul științific de aquaporinologie.
Email: gheorghe.benga@academia−cj.ro